Lenjerii de pat

Intrebari si raspunsuri despre pilote

Nu este de ajuns ca o lenjerie de pat sa fie frumoasa pentru a avea un pat confortabil, in care sa ne odihnim foarte bine; este la fel de important ce este in interiorul lenjeriei de pat, respectiv calitatea pernelor si a pilotei pe care le folosim. Pilotele din puf de gasca reprezinta confortul absolut si izolarea perfecta, fiind calduroase in timpul iernii si racoroase in sezonul cald. Puful este partea moale si pufoasa care se gaseste sub stratul exterior de pene de pe pieptul ratelor si al gastelor si are rolul de a le izola de temperaturile extreme. Puful este mult mai usor si mai flexibil decat penele, de aceea a devenit atat de popular ca si umplutura pentru pilote si perne. Cand este folosit pentru a umple pilotele, puful ofera confort maxim pe tot parcursul anului si a devenit una dintre alegerile principale ale cumparatorilor. Inainte de a porni insa la cumparaturi, trebuie sa fiti bine informati. Noi avem raspunsurile pentru cele mai frecvente intrebari in materie de pilote.

Pilote

Ar trebui sa invelesc pilota, sau sa o folosesc asa cum o cumpar? In mod ideal, pilota ar trebui invelita intr-o fata de pilota din bumbac 100%, de preferinta cu o densitate a firului in tesatura de cel putin 200, astfel fata de pilota este de aceeasi calitate ca si pilota si ele se completeaza perfect: bumbacul permite tesaturii sa respire, la fel ca si puful, atfel ca nu va aparea senzatie de supra-incalzire sau de frig in timpul noptii. In plus, cu cat lenjeria de pat este mai groasa si tesatura mai stransa, cu atat puful sau penele au mai putine sanse sa iasa prin tesatura si sa va deranjeze in timpul somnului. Modul in care pilota este cusuta este un alt aspect foarte important. Tesaturile care trec prin pilota oferind diferite modele ajuta in special umplutura pilotelor mai usoare sa isi pastreze pozitia si sa ofere o caldura constanta. Aceste cusaturi au rolul de a impiedica puful sa se miste in interiorul pilotei, dar in acelasi timp pilota ramane pufoasa. Pilotele care sunt pufoase si au o umplutura de buna calitate si consistenta, sunt cele care ofera cea mai buna izolare.

Lenjerii de pat

Pilotele au nevoie de o ingrijire speciala? Este foarte important sa protejati pilota de praf si sa feriti cusaturile despre care va spuneam mai devreme de uzare. Puteti face asta numai folosind o fata de pilota de calitate, pe care sa o schimbati frecvent, la fel ca si pe lenjeria de pat, cel putin o data la doua saptamani. Pentru ca pilota sa ramana pufoasa si la fel de confortabila, este indicat sa o scuturati bine si sa umflati periodic puful cu mana, mai ales in partile in care s-a turtit, apoi sa o aerisiti pentru ca aerul sa intre si sa ramana prins in puf. Curatarea pilotei este un aspect important, care insa este uneori neglijat, gandindu-ne ca oricum e protejata de praf de catre fata de pilota. Insa o data la 3-5 ani, este indicat sa spalam pilota la curatatoria chimica pentru a-i reda “viata”.

Pilota

Cum se transporta pilotele? Daca alegeti sa cumparati o pilota dintr-un magazin online si va faceti griji in legatura cu transportul, e bine sa stiti ca in general, pilotele din puf si pene sunt impachetata foarte strans si in conditii de igiena maxima. Dupa ce ati primit produsul, desfaceti pilota si umflati puful cu mana pana pilota isi recapata aspectul pufos, apoi scoateti pilota la aer (daca vremea va permite) cateva ore, pentru a-si recapata forma. In plus, pentru ca este ambalata foarte strans in plastic, pilota ia uneori mirosul specific penelor si pufului, chiar daca acestea sunt de cele mai buna calitate. Cateva ore de aerisire vor rezolva insa problema mirosului.

2 thoughts on “Intrebari si raspunsuri despre pilote”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *